January 28th, 2011
Comisia Europeană a solicitat României să se ocupe de aspectele necorespunzătoare ale protecţiei mediului natural din zona Sulinei şi a Deltei Dunării, una dintre cele mai importante zone umede ale Europei.
January 26th, 2011
Prin măsurile adoptate la începutul anului 2011, Comisia Europeană își propune ca participarea la cel de-Al şaptelea program-cadru al UE să devină mai atractivă şi mai accesibilă pentru cercetătorii de vârf şi companiile cele mai inovatoare, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri).
January 26th, 2011
Un act legislativ al UE, adoptat recent, clarifică drepturile pacienţilor atât în ceea ce priveşte accesul la tratament sigur şi de bună calitate în întreaga UE, cât şi rambursarea cheltuielilor aferente.
December 21st, 2010
Cuprins: Reducerea birocrației pentru întreprinderi și consumatori în acțiunile transfrontaliere Formarea profesională pentru noile competențe cerute pe piața muncii Dezbatere pe tema viitorului TVA-ului Noi norme pentru lemnul recoltat ilegal Propuneri de instituire a unui brevet unitar în UE Publicația Jurnal CDIMM este transmisă lunar, prin poștă, în format tipărit, la peste 250 de firme, […]
December 9th, 2010
Comisia Europeană a adoptat o propunere privind „relaţiile contractuale în sectorul laptelui”. Propunerea are drept obiectiv dinamizarea poziției producătorului de produse lactate în cadrul lanțului de aprovizionare şi pregătirea sectorului pentru un viitor mai sustenabil şi mai orientat către piaţă. (Sursa foto)
November 22nd, 2010
În UE, cetățenii pot călători fără a fi supuși controalelor la frontieră în spațiul Schengen. Cu toate acestea, există în continuare bariere în calea liberei circulații, cum ar fi obstacolele care continuă să afecteze fluiditatea traficului la punctele rutiere de trecere a frontierelor interne, deoarece normele Schengen nu sunt întotdeauna aplicate corect de către statele […]
November 17th, 2010
Comisia a adoptat o strategie vizând securitatea energetică a UE şi sprijinirea creşterii economice în deceniul următor.
November 10th, 2010
Comisia Europeană a propus un set de standarde comune privind gestionarea deşeurilor radioactive şi depozitarea la mare adâncime.
November 9th, 2010
Cuprins: O nouă viziune pentru industria europeană Măsuri pentru consolidarea pieței muncii Calendarul lansărilor de apeluri de proiecte pe Fonduri structurale – noiembrie 2010 Publicația Jurnal CDIMM poate fi consultată în secțiunea: http://www2.europedirect.cdimm.org/jurnalul-cdimm
November 3rd, 2010
Cuprins: Priorităţile strategice ale Comisiei Europene în 2011 Concursuri europene: “Tineri reporteri împotriva sărăciei” “Muzică împotriva sărăciei” Ştiri europene: Interzicerea mefedronei în UE Programul de stagii al Comisiei Codul Frontierelor Schengen Buletinul poate fi consultat în secţiunea Publicaţii: http://www2.europedirect.cdimm.org/informatii-utile/publicatii