Arhiva pentru 'Evenimente locale'

Echipe – Ziua Europei 2011

Centrul Europe Direct Maramureş va organiza pe 9 mai 2011, Concursul pe teme europene pentru tinerii maramureşeni “Să cunoaștem patrimoniul european” şi Dezbaterea “Și EU sunt cetățean european – provocări EUropene ale prezentului”. Evenimentele se vor desfăşura Luni, 9 Mai 2011, Millennium Business Center Baia Mare, începând cu ora 12.00, în cooperare cu Centrul de […]

Campania ”Europa, casa noastră” ajunge în Maramureș

Școala cu clasele I-VIII Tăuții Măgheruș și Colegiul Național “Mihai Eminescu” Baia Mare vor fi gazdele maramureșene ale Campaniei ”Europa, casa noastră”, joi, 5 mai 2011, începând cu ora 10.00. Cele două școli au fost selectate (cu sprijinul Inspectoratului Școlar Maramureș) dintre cele 29 de școli din județul Maramureș care s-au înscris pe site-ul Programului: […]

Ziua Europei 2011 – sărbătorită la Grădiniţa nr. 1 Şomcuta Mare

Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 Şomcuta Mare va organiza pe 9 mai 2011, prima ediţie a Concursului “Ce ştim despre Europa”, la care şi-au anunţat participarea în jur de 50 de cadre didactice care vor însoţi grupe de copii de la grădiniţe din judeţul Maramureş. programul zilei concurs – Gradinita Somcuta Centrul Europe Direct […]

Vă invităm să vă înscrieți la Concursul ”Să cunoaștem patrimoniul european”

Cu prilejul Zilei Europei – 9 Mai 2011, organizăm Concursul ”Să cunoaștem patrimoniul european” Concursul se adresează elevilor din clasele VII-XI, din şcoli şi licee din judeţul Maramureş. Centrul-Europe-Direct-Maramures_invitatie_9mai-2011_echipe Formular_participare_9mai 2011 Regulament:

Ziua Europei – 9 Mai 2011

Centrul Europe Direct Maramureș organizează la nivel local, pentru al 4-lea an consecutiv, manifestări dedicate Zilei Europei – 9 Mai 2011: – un concurs și o dezbatere pe teme europene, pe 9 Mai 2011; – 2 expoziții pe teme europene la Prefectura Maramureș și Primăria Baia Mare: 5-12 Mai 2011.

Am publicat Buletinul informativ electronic al lunii aprilie 2011

Buletinul poate fi consultat în secțiunea Newsletter: http://www2.europedirect.cdimm.org/newsletter Cuprins:

”Să trăim ECO” … și la Moisei

Școala nr. 1 Moisei s-a alăturat inițiativei ecologiste a Centrului Europe Direct Maramureș și a continuat Campania ”Să trăim ECO” la Moisei, pe 8 aprilie 2011.

Ecouri ale Campaniei ”Să trăim ECO” la nivel național

”Ne plac inițiativele frumoase și din acest motiv vrem să-ți povestim despre o campanie ecologistă…” Așa începe pe site-ul http://www.taraluiandrei.ro/ prezentarea Campaniei ”Să trăim ECO”,

Fotografii de la Campania ecologistă ”Să trăim ECO”, Baia Mare, 6 aprilie 2011

http://www2.europedirect.cdimm.org/CampaniaECO/album/index.html

Campania ”Să trăim ECO” – Misiune îndeplinită

202 elevi și cadre didactice din 13 școli și licee din Baia Mare, elevi reprezentanți din Consiliile Locale Tineri și Copii și coordonatorul acestora de la Primăria Baia Mare au răspuns cu entuziasm la inițiativa noastră ecologistă și s-au prezentat cu punctualitate la locul de întâlnire din Piața Revoluției.